Eventique Logo

Discuția cu fotograful de nuntă

Tipul de servicii

A venit momentul mult așteptat să planifici nunta așa că îți voi prezenta mai departe de ce trebuie să ții cont când vine vorba de discuția cu fotograful nunții voastre.

Înainte de toate este foarte important să  știi ce anume îți dorești. Dorești atât servicii foto cât și video? Vei face și cununia civilă sau ai făcut-o deja de anul trecut? Dorești să ți se înregistreze și recepția la restaurant? Va fi o nuntă mică cu familia apropiata sau una cu sute de invitați? Imaginile le preferați doar în format digital pe un link undeva în cloud sau preferi să le ai pe un stick într-o cutie personalizată cu numele voastre și data evenimentului? Albume? Fotografii în format fizic să le împarți cunoscuților sau rudelor mai în vârstă care nu prea le este la indemână tehnologia? Știu, par multe întrebări, dar dacă bifezi ce ai nevoie din cele enumerate îți va fi mult mai ușor când iei legătura cu un fotograf.

Sunt fotografi care au pachete deja prestabilite și nu țin cont dacă nu mai faci anumite momente ale nunții precum cununia civilă de exemplu, dar sunt și fotografi care au preț pe fiecare moment al nunții și așa îți poți crea foarte ușor ce ai nevoie și mult mai transparent.

Este foarte important să menționezi dacă vrei ședință foto, albume foto, câte, sau de ce nu, poate un tablou cu voi ca amintire pentru părinți sau socrii.

Disponibilitate

După ce ai aflat ce ai nevoie, verifică dacă echipa cu care rezonezi este disponibilă pe data aleasă de voi și bineînțeles dacă este pe bugetul vostru. Recomandarea mea este să rezervați data cu aproximativ un an înainte de data aleasă, deoarece, cu cât perioada se aproapie, șansele vor fi din ce în ce mai mici să mai găsiți un fotograf bun disponibil.

Preț

Costul unei echipe foto-video pentru evenimentele de tip nuntă depind de mai mulți factori precum, experiența echipei, aparatura folosită, notorietate, locație, albume extra, dronă etc, iar acestea pot porni în principiu de la 2500 LEI / 500 € până la 12.500 LEI / 2500 € chiar și mai sus.

Contract

Un al element foarte important, cum spuneam într-o postare anterioară, este semnarea unui contract. De ce este important să se încheie această colaborare legal? Deoarece, atunci când cineva din cele două părți nu-și duce promisiunea până la capăt, nu ai cum să îl tragi la răspundere dpdv legal. Plata o puteți face cash (vi se oferă bon fiscal), prin bancă (OP) sau cu cardul dacă acesta are un sistem POS.

Alte sfaturi

Un fotograf profesionist, vă poate oferi și sfaturi de organizare a timpului, este deschis la dorințele voastre, se adaptează ușor și este alături de voi pentru a vă lăsa să vă bucurați de această zi minunată!

Facebook
Twitter
Email
Print

Newsletter

Sign up our newsletter to get update information, news and free insight.

Cere o ofertă

Ori de câte ori ai nevoie de noi, suntem aici pentru tine.